Noua generație de sportivi din țara noastră a dat naștere unor talente excepționale, și asta în ciuda unei liste lungi de obstacole, nemulțumiri sau tânguieli de cele mai multe ori justificate în întregime. 

David Popovici, înotătorul român, a atras pe parcursul ultimilor doi ani atenția lumii întregi cu performanțele sale remarcabile. 

În țara noastră, am descoperit ca după o secetă lungă, că avem din nou “cu cine să ne mândrim”, un nou model de “așa da” pentru noi toți de altfel, indiferent de vârsta sau background-ul pe care îl avem. 

Și așa cum se întâmplă de obicei cu idolii sau modelele pe care ni le alegem, l-am considerat un bun al nostru, gata să îi taxam defectele, gata să ne bucurăm în secret când a dat dovada de umanitate și eroare, gata să îl punem la loc pe podiumul emoțional atunci când am simțit că merită. 

Totuși, în ciuda vârstei sale - 19 ani, toamna aceasta - și a complexității sentimentelor pământene pe care le-a trezit în noi, David a reușit să impresioneze un public larg, să cucerească numeroase medalii în competițiile internaționale de înot și mai ales, să ofere un exemplu de psihic puternic și echilibrat pentru care până și noi, cei mai în vârstă, îl invidiem. 

Deși ne plac poveștile cu happy end și ne place să credem că succesul e o treaba ușoară sau care ține întotdeauna (și) de noroc, drumul către “culmi” al lui David nu a fost pavat numai cu lauri și nici cu aprecieri constante. David a ocupat și locuri în afara podiumului pe parcursul fiecărui an competițional, a avut momente când a strălucit dar și zile, săptămâni mai proaste. 

Fie că a fost vorba de câștig sau nu, a demonstrat o înțelepciune rară pentru vârsta sa, abordând ambele instanțe cu o atitudine constructivă. 

În sport, a pierde înseamnă să ai ocazia de a învăța și de a evolua.

A acceptat că este firesc să nu fii întotdeauna pe primul loc și a învățat să se ridice de fiecare dată când viața i-a mai aruncat o încercare.

A învăța să pierzi în sport înseamnă a învăța să te ridici în fața provocărilor și în viață, deopotrivă. 

Generația Z, dar și cea care îi urmează, se confruntă cu o lume imprevizibilă, competitivă, cu multă presiune ce vine din toate direcțiile. 

Abilitatea de a face față eșecului a căpătat o valoare mai mare decât oricând, una esențială pentru un parcurs sănătos printre “jaloanele” societății în care trăim. 

Într-o lume dominată de hiper-celebrarea succesului și a performanței, a ști să pierzi fără să simți asta ca pe o apocalipsă personală ce îți definește întreaga ființă, pare la îndemână și totuși, extrem de greu de pus în practică. 

De ce ne este atât de greu să acceptăm eșecul?

Omul modern trăiește într-o societate competitivă, în care ne este învățat că succesul trebuie obținut cu orice preț. De cele mai multe ori, eșecul este văzut ca un semn de slăbiciune sau incompetență, ceea ce ne poate face să ne simțim rușinați sau descurajați. În același timp, media și rețelele sociale ne prezintă adesea povești de succes spectaculoase, dar rareori vedem efortul, eșecurile și lupta din spatele acestor reușite.

Acceptarea eșecului ca pe o oportunitate de învățare

În realitate, eșecul este o oportunitate de a învăța și de a crește. Oricât de dureroase ar putea fi consecințele eșecului, este important să privim dincolo de emoțiile negative și să identificăm lecțiile pe care le poate aduce. Fie că eșuezi la un examen important, la un proiect la locul de muncă sau într-o relație personală, reflectarea asupra situației și înțelegerea motivelor din spatele eșecului ne poate ajuta să evităm aceleași greșeli în viitor și să ne perfecționăm abilitățile.

Reziliența - cheia învățării din eșec

Reziliența este calitatea care ne permite să facem față eșecurilor cu curaj și încredere în noi înșine. Este capacitatea de a ne ridica, chiar și atunci când viața ne aruncă în provocări dificile. Pentru a deveni mai rezilienți, este important să ne dezvoltăm încrederea în abilitățile noastre, să ne asumăm responsabilitatea pentru eșecurile noastre și să ne concentrăm pe soluții și pe ceea ce putem schimba.

Eșecul ca sursă de motivație

Paradoxal, eșecul poate fi o sursă puternică de motivație. Atunci când trecem printr-o înfrângere, ne putem folosi de această experiență pentru a ne stimula ambiția și pentru a lucra și mai mult pentru a ne atinge obiectivele. Multe dintre cele mai mari reușite ale oamenilor de succes au venit după eșecuri repetate, care i-au determinat să persevereze și să-și îmbunătățească abilitățile.

Așadar, “sometimes you lose, sometimes you lose more, and every now and then, you get to win”. 

Cu ce este important să rămâi însă, este acea convingere că te-ai străduit de fiecare dată să dai tot ce e mai bun, că ai fost onest cu tine și că te-ai implicat total, indiferent de ce a ieșit la final.

Și asta este cea mai bună lecție pe care un sportiv de performanță ca David Popovici o poate da fiecăruia dintre noi.