Vine un moment în viața fiecăruia dintre noi în care realitățile comune parcă nu mai sunt suficiente, în care balonul de săpun în care ne ducem și ne instagramam banala existență se sparge și-n care nici măcar scroll-ul la nesfârșit nu ne mai ajută. 

Sună cunoscut?

E cam ce pățește și Barbie în deja ultra marketatul film al verii acestui an.

În marea de roz și perfecțiune apare îndoiala.

Apar nesiguranțele și gândurile despre sens, viață și moarte. 

De ce sunt eu aici? Care este scopul meu?

Dacă ne oprim și încercăm real să ne dăm niște răspunsuri - în loc să căutam orice alt ajutor extern pentru a ne distrage de la așa simțiri tulburătoare -, devenim treptat, un fel exploratori ai existenței, căutând în labirintul asta nebunesc vreun sens care să dea vieții noastre un înțeles profund, care să merite. 

Și cum nimeni nu deține adevărul absolut, hai să vedem ce au mai zis și alții înaintea noastră.

Poate ajută, poate nu.

Dar cu siguranță poate fi luat în considerare că punct de pornire. 

Socrate

Cu mult înainte de selfies, cărți de autocunoaștere personală și podcasturi, Socrate, unul dintre cei mai vechi băieți înțelepți, se cam întreba de ce suntem aici. Ei bine, el n-avea shorts și reels la îndemână, dar a zis că sensul vieții vine din a învăța, din a căuta cunoaștere. El știa că nu știe nimic. Să fim sinceri, e ca și cum ar zice că viața-i ca o postare de TikTok - cu cât mai multe idei, cu atât mai bine.

Albert Camus

Ajungând mai aproape de noi, cam prin secolul trecut, filozoful în cauză a venit către lume și a adus conceptul absurdului. El credea că viața e ca un meme fără punchline - cam lipsită de sens. Dar aici vine partea tare: Camus zicea că noi înșine putem crea sensul nostru, chiar dacă viața nu pare să aibă unul presetat. Câtă libertate vine cu acest gând? 

Maya Angelou

Hai să schimbăm registrele și să auzim ce zicea această regină a poeziei. Ea spunea că sensul vieții vine din a face ca viața altora să conteze. E ca atunci când postezi un mesaj inspirațional și prietenii tăi spun că le-ai luminat ziua. Așa că, dacă vrei să lași o urmă a ta în Univers, fă ceva care să conteze pentru alții!

Nietzche

Îl scoatem pe Nietzsche la joacă! Acest gânditor a venit cu ideea "amor fati", adică "iubirea pentru destin". El credea că secretul e să îmbrățișăm viața așa cum e, cu bune și cu rele. Deci, sensul vieții ar fi să iubim ce vine către noi. 

Nu știm dacă sensul vieții e chiar o poză pe Instagram cu #LifeGoals, dar nu-i rău să ne dăm seama ce ar putea fi. 

Poate e în cunoaștere, poate în a face lumea mai bună sau poate în a ne muta pe altă planetă. 

Este tare bine să căutăm și să aflăm ce-au zis alții, dar să ne găsim și propriul răspuns. Nu-i nevoie să fim toți filozofi, dar putem fi artiști ai vieții noastre.

Ce spunem noi? Haideți să facem viața noastră să conteze, chiar dacă asta înseamnă să devenim niște meme creatori ai existenței!

Poate că sensul vieții nu-i doar un șir de emoji-uri și live-uri. 

Poate că e chiar procesul ăsta de căutare. Poate că e explorarea și rătăcirea pe străzile întunecate ale întrebărilor existențiale. Poate că ideea e să rămânem curioși. La celălalt și ceilalți, la emoții și sentimente, la fricile noastre, la ce ne place și la ce ne revoltă, la clișee de tot felul..la viață și la tot ce are să ne ofere ea.